Scanback 1
N E W S    FROM
Muzeul Romanatiului Caracal

(18.04.2010 , Romania, Caracal )
Educaţia în spiritul valorilor morale – nucleul formării adevaratei personalităţ

Educaţia în spiritul valorilor morale – nucleul formării adevaratei personalităţi




PROF.INV.PR
SOCOTEANU MINODORA
Şcoala cu cls. I-VIII
Com. Rotunda
Jud. Olt







În lucrarea „Este o chestiune de opinie”, copilul este definit de un autor necunoscut astfel:
Unii copii sunt precum nişte roabe:
trebuie sa fie împinşi.
Unii sunt precum bărcuţele:
trebuie să fie vâslite.
Unii sunt precum zmeele:
dacă nu le ţii strâns de sfoară,
vor zbura departe, sus.
Unii sunt precum pisicuţele:
tare mulţumite când sunt mângâiate.
Unii sunt ca nişte remorci:
folositoare numai când sunt trase.
Unii sunt precum baloanele:
tare uşor de vătămat,
de nu le mânuieşti cu grijă.
Unii sunt mereu de nădejde
şi gata să te ajute.

Indiferent însă care este caracterul său orice copil are nevoie de protecţie, securitate, dragoste, hrană bună şi o educaţie în spiritul valorilor morale, educaţie care ocupă un loc central dacă nu prioritar. Pe această educaţie se grefează întreg comportamentul individului. Familiarizarea de timpuriu a copilului cu sensul unor noțiuni ca: bine-rău; permis-interzis; minciună-sinceritate; drept-nedrept; cinstit-necinstit etc., reprezintă piatra de temelie a unei conduite morale şi civice reale în forma lui ca OM.
Educaţia moralităţii, a trecerii de la general la particular, de la abstract la concret, presupune asigurarea în prealabil a unor repere pe care să se poată construi caracterul moral. O anumită înţelegere, o minimă informaţie, o reală motivaţie, plus un climat favorabil funcţionării unei moralităţi normale sunt condiţii obligatorii ale oricarui început.
Îmbinarea, acum, a educaţiei morale cu cea civică are şi unele particularităţi specifice. Pe lângă faptul că este vorba despre două aspecte (laturi) complementare, este de reţinut şi momentul tranziţiei pe care-l parcurgem şi care a adus în prim planul preocupărilor pedagogice „valorile democratice ″ și necesitatea precizării unor noțiuni de înțeles general cum sunt : libertate, independență, toleranță, drepturi și datorii și, mai ales, combaterea și lichidarea unor prejudecăți și opinii greșite legate de religie, naționalitate, rasă, sex, clasă socială etc. Normele morale și juridice, care garantează o conviețuire socială agreabilă și civilizată stau la temelia relațiilor sociale și a exigenței oricărei comunități umane. Aceasta justifică începerea formării unui comportament moral-civic de la vârsta copilăriei și implicarea totală a familiei în realizarea unui asemenea obiectiv important.
Organizarea acestor elemente (cunoștințe, tradiții, experiențe etc.) în funcție de exigențele comunității respective, într-un sistem și un program unitar, reprezintă conținutul cncret a procesului de educație, eșalonat pe un număr de ani, în funcție de o serie de criterii (ani de școlarizare, tip de școală, organizații ale tinerilor sau ale unor instituții cultural educative etc.)
Această complementaritate a elementelor de morală cu cele civice, raportate mereu la codul de valori al comunității și asociată cu transformarea lor în modalități de răspuns la solicitările sociale sau în trăsături stabile ale conduitei morale, reprezintă cadrul de bază al întregului proces educativ. Contactul cu normele morale și cu legislația țării trebuie să –l ajute pe tânâr nu numai să le cunoască și să vibreze afectiv la descoperirea lor, ci și să-l determine să opteze și să ia decizii ferme de a le transforma pe cele mai multe, dacă nu pe toate, în calități ale caracterului său moral, în principalele însușiri ale comportamentului și personalității sale.
Educației morale îi revine misiunea să ridice valoarea omului, a umanismului și civismului și să facă din fiecare om o valoare supremă. Aceasta înseamnă accentuarea obligațiilor morale și civice, întărirea calităților care definesc profilul moral al unei persoane, ca : demnitate, responsabilitate, solidaritate, încredere, toleranță, respect reciproc, apărarea binelui, a dreptății, a cinstei etc. Educația trebuie să-i ajute fiecărui tânâr, să-și dezvolte conștiința morală, să și-o pună de acord cu faptele, cu exigențele colectivității și cu conștiințele altora.
Educația morală trebuie să se desfășoare în acord cu evoluția morală a individului și cu creșterea exigențelor comunității căreia îi aparține, într-o concordanță deplină.
Procesul formării comportamentului moral-civic nu este simplu, uniliniar, neted, determinat numai de explicarea, înțelegerea și asimilarea noțiunilor și normelor morale. Pe parcursul acestui proces apar obstacole, stagnări, contradicții, generalizări pripite, nedumeriri etc. care se cer prevenite sau învinse. Intervenția oportună și competentă a educatorului este necesară pe parcursul întregii școlarități a unui tânăr. Conștiința morală se dezvoltă unitar, dar inegal sub influența condițiilor existenței sociale. În procesul dezvoltării morale și civice are loc o restructurare continuă a experienței personale sub influența conștientizării acestuia și invers, caracterul conștient se adâncește pe baza unor numeroase fapte sprijinite pe valorile etice ale societății.
Metodologia educării morale și civice.
Două sunt aspectele importante din perspectiva pedagogică a procesului de formare a comportamentului moral și civic al viitorului cetățean :
a) adaptarea sistemului de lucru sau a metodologiei educației moral-civice, particularităților de vârstă și individuale și exigențelor comunității în care se formează tânărul și
b) asigurarea unei legături organice, a unicității între aspectul informațional și cel acțional, altfel spus, între cunoștințele și convingerile morale și conduita reală (concretă) morală și civică. De fapt, această separație între partea teoretică și cea practică este artificială și dăunătoare, pentru că în realitate comportamentul moral se dezvoltă simultan, concomitent pe ambele laturi :informație-acțiune, convingere-fapte, care în conștiința individului se reflectă unitar ca o expresie a caracterului moral sau a moralității individului.
O constatare care se impune educatorului este că formarea unui comportament moral-civic fiind un proces complex, delicat și de lungă durată, pretinde o metodologie și o strategie corespunzătoare :complexă, variată, dinamică și adecvată numeroaselor componente care trebuie formate și dezvoltate.
Să enumerăm principalele metode ce-i stau la dispoziție oricărui educator : povestirea, explicația morală, prelegerea morală, convorbirea morală, conferințele și referatele cu caracter etic, dezbaterile morale, problematizarea, studiul de caz, exemplul, exercițiul moral, aprecierea și sancționarea sau aprobarea și dezaprobarea. Firește că abilitatea și măiestria educatorului îl vor ajuta să adapteze fiecare procedeu sau metodă la specificul situației pe care o are de rezolvat. Metodele verbale se îmbină cu cele practice într-o succesiune și alternare impuse de condițiile concrete ale momentului și situației. Aprobarea și dezaprobarea se pot succeda ușor, după cum metoda explicației poate urma un exercițiu, sau un exemplu sau analiza unui caz. Libertatea și măiestria profesorului își spun aici cuvântul și își pun pecetea pe efectele intervențiilor sale inspirate, oportune și competente. În acest domeniu calitatea de educator se manifestă mai pregnant chiar decât în predarea unei lecții, deși orice profesor știe că asimilarea cunoștințelor, a valorilor și normelor morale este insuficientă, dacă ea nu stimulează și aplicarea acestora în practică.
O dificultate greu de învins în procesul practicii educative o constituie prejudecata că asimilarea cunoștințelor morale va duce, sigur, la conduita morală, precum și credința că formarea conștiinței morale trebuie sa preceadă dobândirea unui comportament moral.
„ Cunoașterea”, pentru a determina acțiunea, adică pentru a deveni factor motivațional dinamizator, presupune o acceptare sau o aderare pe planul vieții afective, fără de care factorul cognitiv rămâne neutru, ineficient sub raportul acțiunii. Abordarea concomitentă a tuturor laturilor educației morale și civice, în funcție de particularitățile de vârstă ale interlocutorului, de natura noțiunii morale in discuție și de contextul social în care se cere să acționăm, reprezintă o condiție fundamentală care garantează succesul acțiunii. Conduita morală se exprimă în fapte și acțiuni ca o obiectivare a conștiinței morale și, deci, formarea ei trebuie să parcurgă același itinerar.
Registrul metodelor , mai bogat sau mai restrâns, determină, în parte , succesul muncii educative.
Frecvența metodelor verbale nu trebuie să-l împiedice pe un educator să vadă amplele posibilități ale exercițiului oral și, mai ales, necesitatea de a menține continuu un echilibru între metodele de caracter predominant teoretic și cele practice, aplicative.
În folosirea acestor metode profesorul nu va uita nici un moment că în raportul dintre instruirea și educația morală nu este o condiționare obligatorie și că numeroasele cunoștințe dobândite în cadrul diferitelor obiecte de invățământ nu
vor avea ecou pe planul conştiinţei sau al conduitei morale decât dacă va face legături şi referiri la relaţia respectivă intermediată de trăirea afectivă a elevului şi de voinţa de a traduce în practică normele morale şi civice.
Educatorul nu va uita nici un moment că această bogată metodologie va trebui să fie permanent însoţită şi întărită de exemplul său personal, de atitudinea ireproşabilă din punct de vedere moral şi civic în toate împrejurările. Uneori valoarea şi eficienţa unei metode este consolidată sau slăbită tocmai de această
atitudine personală a educatorului, judecata şi sfatul sunt prin natura lor inferioare actului etic, aşa cum observa A. Plesu.
Două menţiuni se impun în finalul acestor consideraţii. Prima se referă la cadrul organizatoric al educaţiei moral - civice şi care îl constituie procesul de învăţământ, ora de dirigenţie, jocul şi activităţile extradidactice, fiecare dintre aceste forme având valenţe formative importante în cazul utilizării şi exploatării lor cu abilitatea.
A doua se referă la necesitatea recurgerii sistematice la un mod de evaluare a nivelului educaţiei morale şi civice a fiecărui elev, pentru a putea supraveghea şi dirija permanent acest proces cu privire specială mai ales la realizarea unităţii dintre conştiinţă şi conduită. Să reţinem observaţia lui P. Ţuţea – „Elitele morale sunt mai presus decât cele intelectuale pentru a-i încuraja pe elevi în autoformarea lor moral-cetăţenească”.
Şcoala, la rândul ei, nu-şi va neglija funcţia integratoare a influenţelor diverşilor factori, asumându-şi răspunderea pentru rezultate obţinute şi în acest domeniu. Generaţiile de tineri absolvenţi, cu un profil moral-cetăţenesc evaluat, constituie un titlu de mândrie pentru orice Şcoală şi pentru întreg învăţământul ţării noastre.
În încheiere, să amintim câteva recomandări de esenţa moral-educativă de natură să ţină treaz interesul pentru acest aspect al conduitei noastre în relaţiile cu „ ceilalţi”. Să se abţină de la aprecierea morală a altora aceia pe care ei inşişi nu se judecă mai sever decât pe alţii, spune L. Blaga. Normele morale pe care le acceptăm, dar nu le realizăm, sunt un fel de paraziţi ai conştiinţei. Acestea sunt recomandări importante pentru tactul necesar educatorului în activitatea formativă
cu elevii.




„ Nu există artă mai frumoasă decât arta EDUCAŢIEI. Pictorul şi sculptorul fac doar figuri fără viaţă; dar EDUCATORUL creează un chip viu uitându-se la el, se bucură şi oamenii, se bucură şi DUMNEZEU.
şi oricine poate fi DASCĂL, dacă nu al acestora, cel puţin al său”.
Sfântul Ioan Gură de Aur






BIBLIOGRAFIE


• Antonescu, G.G., Educaţia morală şi religioasă în Şcoala românească, Bucureşti, Editura Cultura Românească, 1937.
• Blaga, L., Elanul insulei, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1977.
• Bunge, M.,Ştiinţă şi filosofie, Editura Politică, Bucureşti, 1984.
• Cătineanu, T., Elemente de etică, vol. I si II, Cluj-Napoca,Editura Dacia, 1982, 1987.
• Cerghit, I., Metode de învăţământ, Bucureşti, E.D.P., 1980.
• Comănescu, I., Autoeducaţia azi şi mâine, Oradea, Editura Imprimeria de vest, 1996 *** Dicţionar de etică pentru tineret, Editura Politică, Bucureşti, 1969.
• Grigoraş, I., Personalitatea morală, Bucureşti, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1982.
• Narly, C., Pedagogia lui Kant, Bucureşti, Editura Cultura Românească, 1939.
• Neculau, A., Cozma T.(coord.)Psihopedagogie, Editura Spiru Haret, Iaşi, 1994.
• Nicula, I., Pedagogia, ed.II, Bucureşti, E.D.P. 1994.
• Piaget, J., Judecata morală la copil, Bucureşti, E.D.P. 1980.
• Plesu, A., Minima moralia, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1988.
• Salade, D., Educaţia morală – nucleul formării adevăratei personalităţi, Studia Universitatis Babeş-Bolyai, Cluj, nr.1-2, Seria Psychologia-Paedagogia.
• Ţuţea, P., 321 de vorbe memorabile ale lui P. Ţuţea, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993.
• Voiculescu, M., Gândirea aforistică în cultura românească, Editura Academia R.S.R., Bucureşti, 1986.






copyright © museum.com gmbh. all rights reserved.
copyright policy