Scanback 1
N E W S    FROM
Muzeul Romanatiului Caracal

[click here to see the picture]

(05.02.2009 , Romania, Caracal )
MUZEUL JUDEŢEAN OLT - INVITAŢIE EXPOZIŢIE DE PICTURĂ

Vă invităm să onoraţi cu prezenţa Dumneavoastră vernisajul expoziţiei de pictură „Miresmele Dobreţului” a artistului plastic Nicolae Truţă, care va avea loc vineri, 6 februarie 2009, ora 1200, la Galeria ARTIS a Muzeului Judeţean Olt.



Inscripţii pe blazonul eternităţii sau confesiunile artistice ale pictorului Nicolae Truţă


Nicolae Truţă este un artist plastic a cărui evoluţie în universul inefabil al spiritului stârneşte admiraţie şi respect. Pictura sa ne dezvăluie o personalitate puternică, echilibrată, capabilă să ne surprindă de fiecare dată prin armonii cromatice inconfundabile. Discursul său artistic transpune pe cel care îşi apleacă fruntea asupra lucrărilor într-o lume ideală, amprentată cu magia culorii, care ne induce invariabil stări existenţiale dominate de bucuria vieţii.
Cu mijloace artistice nesofisticate Nicolae Truţă exprimă un univers lăuntric, plin de substanţă, care respiră în ritmul etern al naturii. Condamnat să trăiască într-o epocă în care există o confuzie a reperelor, opera lui Nicolae Truţă pledează pentru triumful vieţii, îngemănat în om şi natură. Artistul are vocaţia metaforei plastice, pe care o cultivă impresionant, în linia şi spiritul unei tradiţii estetice de mare valoare. Contemplându-i lucrările ai revelaţia purităţii supreme, a unei sensibilităţi cu valenţe poetice.
Biografia pictorului contribuie în mare măsură la conturarea unei personalităţi înzestrate cu gena divină a geniului. Amintirea Dobreţului natal este pentru Nicolae Truţa cel mai de preţ talisman. Locul de unde a plecat desculţ să colinde lumea. Leagănul unei copilării petrecute sub cupola nemărginită a cerului şi al primilor paşi prin catedrala ierbii, al întâielor manifestări artistice făcute cu miezul pâinii pe prispa şi pereţii casei părinteşti. Nopţi albe la lumina lămpii descifrând misterul sămânţei încolţite sub mantia orcotitoare a pământului. Bucurii şi tristeţi într-o familie mereu încercată de destin şi hazard, dar care niciodată nu şi-a pierdut demnitatea şi mai ales credinţa în Dumnezeu.Dobreţul – un firicel de apă cursă din ochii nesomnului, o pâlpâire de lampă afumată, un desen în tăciune, o vatră şi o lume, cuibărite în mine, cu aripile Dumnezeului ce-şi amână mereu vizita pe covorul de troscot al amintirii. Dobreţul, o catedrală, unde pelerinii nu văd decât durerosul albastru topit sub arcade de nori, Mama e sfânta Săptămâna cu şapte zile în şapte copii, Eu mezinul cu ochii deschişi nepermis de mult pentru toate minnile lumii şi visând doar culoare”.
Pe tâmplele lui Nicolae Truţă, la cei 60 de ani pe care îi consemnează pe răbojul existenţei, clepsidra timpului a picurat lacrima slobodă a mesteacănului şi albul imaculat al Mireselor Dobreţului. Cu această nouă confesiune plastică având ca generic „Miresmele Dobreţului”, efigia întru eternitate a satului natal rămâne să înfrunte istoria ca un ochi de lumină, reamintindu-ne tuturor de paradisul pierdut, de dulcele-amar al sintagmei „iarba verde de acasă”.
Nicolae Truţă ne poartă pe potecile cu amintiri ale sufletului său, pe care se încăpăţânează să păşească chiar dacă e nevoit să trăiască într-o lume dezordonată şi impură. „Am uitat de fluierul din soc, am uitat de lampa afumată, de privighetori şi ciocârlii, modelate-n lut pe-un mal de baltă. Am uitat de-al apelor izvor şi de înflorirea viselor din noi, şi-am pierdut pe drum cuvântul dor, mergând înainte a racu-napoi”.
Tablourile sale sunt crâmpeie încă nemărturisite din propria solitudine. Adăpostit într-o căpiţă sau în umbra unui copac solitar, în pridvorul unei case ţărăneşti, pe coama unui deal Nicolae Truţă scrutează cerul şi pământul descifrând miresmele trecutului. Artistul are nostalgia simfoniei focului din vatra casei părinteşti, a ulciorului de lut din care a sorbit apa vie a cunoaşterii. În pânzele sale poţi respira parfumul florilor de salcâm sau al cimbrişorului sălbatic, poţi contempla freamătul pădurilor verzi-arămii, poţi auzi nechezatul cailor înspumaţi ce pasc în lumina lunii „trifoiul cu patru ploi”, poţi asculta trilul neasemuit al ciocârliei urcând spre înalt într-o logodnă perpetuă cu cerul. În tot acest ocean de nelinişti, sugerat în tonuri cromatice diafane, îl simţim pe Nicolae Truţă spunând: „Am început să albim şi nu mai vine nimeni pe la noi, ce-ar fi să înfiem un gând şi să-i trecem toată Sărăcia Noastră pe numele lui? Poate El ne va da mâine, poimâine o oală cu apă”.

drd. Laurenţiu GUŢICĂ
Muzeul Judeţean Olt





copyright © museum.com gmbh. all rights reserved.
copyright policy