Burg Altena, Germany
Muzeul Romanatiului Caracal
     O T H E R   I T E M S     
<< previous     Dia 16 of 61     overview     next >>
DATAREA VIZITEI LUI FRANCESCO GRISELINI LA REŞIŢA
by Dr. Mircea Rusnac

DATAREA VIZITEI LUI FRANCESCO GRISELINI LA REŞIŢA Dr. Mircea Rusnac În intervalul septembrie 1774 – februarie 1777, savantul veneţian Francesco Griselini a efectuat o lungă şi minuţioasă călătorie prin Banat, regiune care fusese cucerită de armatele imperiale habsburgice încă din 1716-1718, dar care rămăsese în bună măsură necunoscută noilor autorităţi. În acest sens, vizita lui Griselini, care avea un caracter oficial, fiind făcută cu acordul Mariei Tereza şi sub protecţia guvernatorului Banatului, Iosif de Brigido, era cât se poate de binevenită. Constatările sale la faţa locului au fost publicate în 1780 sub forma unei lucrări destul de voluminoase, apărute în limbile germană şi italiană, care reprezintă o contribuţie esenţială la cunoaşterea realităţilor bănăţene din secolul al XVIII-lea. Ca o dovadă a importanţei lucrării sale, ea a cunoscut până acum două traduceri integrale în limba română, în 1926 şi în 1984. (1) Către finalul cărţii sale, în scrisoarea a VII-a din partea a doua, Griselini face o scurtă referire la vizita pe care o făcuse la Reşiţa, unde numai cu câţiva ani mai devreme, în 1771, au fost construite instalaţiile industriale de prelucrare a minereului de fier, care reprezentau debutul istoriei seculare a uzinelor de aici. Din nefericire pentru cercetătorul trecutului acestor uzine, primii 78 de ani din existenţa lor sunt învăluiţi în ceaţă, deoarece în timpul revoluţiei de la 1848 arhiva uzinală a ars în întregime şi documente de valoare inestimabilă au dispărut pentru totdeauna. În aceste împrejurări, devin cu atât mai importante orice fel de informaţii despre această perioadă, menite a umple un gol destul de mare. Cronologic, mărturia lui Griselini este prima referitoare la istoria uzinelor din Reşiţa după 1771, şi din acest motiv nu există practic nicio lucrare despre trecutul acestui centru industrial bănăţean care să nu facă trimitere la savantul italian. Încă din perioada interbelică, prim-inspectorul Gheorghe Cimponeriu şi inginerul Ion Păsărică menţionau în termeni asemănători vizita lui Griselini la Reşiţa. Primul scria în 1930: „Fiind Banatul cu minele şi uzinele puţin cunoscut în cercurile imperiale din Viena, Maria Therezia trimite în Banat pe învăţatul de origine italiană Griselini Francisc, care vizitează la anul 1775 şi Reşiţa.” (2) În continuare, el reproducea pe larg cele descrise de Griselini. Cel de-al doilea menţiona în 1935: „În 1775, învăţatul italian Griselini, trimes la Reşiţa de către Maria Tereza ca să facă o descriere a uzinelor, spune în lucrarea sa că în furnale se topea minereu de la Moraviţa (Ocna de Fier), cu un adaos de var, iar ca produse se obţineau: gloanţe, bombe, granate, proiectile, tunuri, sobe, cazane, topoare etc.” (3) Este demn de remarcat la aceşti cercetători interbelici faptul că, deşi în textul său Griselini nu precizează momentul exact al vizitei sale la Reşiţa, ei îl deduc totuşi în mod corect ca fiind anul 1775. Pornindu-se de la această premisă, cercetătorii ulteriori ai problemei ar fi putut stabili cu şi mai mare exactitate când anume a văzut Griselini cele menţionate de el, cu atât mai mult cu cât aceasta era prima informaţie cunoscută din trecutul uzinelor reşiţene. Cercetările ulterioare nu au făcut însă lumină în această chestiune. Dimpotrivă, s-a înregistrat un regres. Nicio lucrare postbelică dedicată Reşiţei nu mai precizează nici măcar anul vizitei lui Francesco Griselini aici, deşi el fusese identificat deja. După un hiatus de peste trei decenii, abia în 1971, la 200 de ani după înfiinţarea uzinelor, a fost publicată o lucrare colectivă dedicată acestora. În cadrul ei, referirea tradiţională la Griselini a fost făcută chiar de către cei doi redactori responsabili, inginerul Silviu Bordan şi economistul George C. Bogdan, în următorii termeni: „F. Griselini, cu ocazia călătoriei sale prin Banat (1774-1777), în scrisoarea sa către Lazar Spallanzini, profesor la Universitatea din Pavia (scrisoarea VII-a), îl informează despre bogăţia minereurilor de la Ocna de Fier care se găsesc în cantităţi mari, la suprafaţă, sunt exploatate cu uşurinţă şi se transportă la cuptoarele înalte de la Reşiţa.” (4) Urmează descrierea celor văzute de Griselini, fără niciun câştig pentru noi. Într-o lucrare publicată postum, ziaristul reşiţean Georg Hromadka, decedat în 1985, consemna în stil laconic: „Învăţatul italian Francesco Griselini călătoreşte la 1774-1777 prin domeniul bănăţean al Coroanei.” (5) Referirile sale continuă în acelaşi stil. Este demn de menţionat faptul că Hromadka nici măcar nu spune că Griselini ar fi vizitat Reşiţa! Inginerul Dan Gh. Perianu scria în 1996, la 225 de ani după înfiinţarea uzinelor: „În această perioadă, Banatul nostru a fost vizitat de călători iluştri, cum a fost, de pildă, Ignaz von Born (1742-1791), care a lăsat un studiu foarte amănunţit despre «Minele bănăţene, caracteristicile lor geografice şi montanistice», şi mai ales Francesco Griselini (1717-1784), care în a VII-a sa scrisoare către Lazaro Spallanzzani, profesor la Universitatea din Pavia, descrie atât modul de construcţie al furnalelor clădite din piatră şi căptuşite cu argilă refractară, cât şi procedeul de afânare şi de forjare a barelor.” (6) Care era această perioadă, inginerul Perianu nu ne spune. Dar, beneficiind de datele biografice ale lui Ignaz von Born şi ale lui Francesco Griselini, cu generozitate puse la dispoziţia noastră, putem deduce cu un minim efort faptul că ea s-a produs totuşi în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, deci cu o aproximare de 50 de ani! În sfârşit un istoric!, vom exclama în momentul deschiderii tezei de doctorat a lui Rudolf Gräf, publicată în 1997. Referirile sunt, într-adevăr, mai profesioniste. Dar nebulozitatea se menţine: „Până la 1815, nu avem decât o singură descriere calificată a uzinelor. Este cea făcută de Francesco Griselini cu ocazia vizitei de documentare făcută în Banat în anii 1774-1777.” (7) În continuare, evident, suntem puşi în temă în privinţa celor văzute de Griselini la Reşiţa. După cum se poate uşor constata din aceste scurte extrase, cercetătorii postbelici şi postrevoluţionari ai trecutului industrial reşiţean nu au mai acceptat nici măcar anul 1775 ca fiind cel al vizitei lui Griselini, fără a avansa o altă ipoteză în schimb. În cel mai bun caz, ei se referă la întregul interval în care acesta s-a aflat în Banat (1774-1777), deşi este evident că la Reşiţa savantul italian nu a putut sta mai mult de o zi sau două, judecând şi după precaritatea informaţiilor pe care ni le-a lăsat. În ediţia din 1984 a lucrării sale, mărturia privind vizita sa la Reşiţa cuprinde un singur paragraf de 18 rânduri, dintr-un total de 322 de pagini dedicate Banatului. Spre exemplu, vizitarea de către el a minei „Simon und Juda” de la Dognecea acoperă nu mai puţin de şase pagini! În schimb, aceiaşi cercetători nu uită să menţioneze alt fapt deosebit de relevant pentru trecutul Reşiţei, anume că paragraful respectiv se află în scrisoarea a VII-a către Lazaro Spallanzani, profesor la Universitatea din Pavia! Încă un amănunt. Se pare că, în afara autorilor din 1971, niciun cercetător postbelic nu a observat faptul că Griselini mai făcea o referire la Reşiţa şi pe pagina anterioară, în următorii termeni: „Despre întreaga întindere a munţilor Moraviţei înspre Reşiţa s-ar putea spune, la fel ca şi despre insula italiană Elba, din dreptul coastelor Toscanei, că este din fier. Minereul zace în grămezi şi bulgări. De aceea, poate fi scos la suprafaţă cu uşurinţă şi în mari cantităţi. Datorită acestui fapt, la furnalul înalt de la Reşiţa, care se află în apropiere de Bocşa, lucrează un mare număr de muncitori. Despre acest furnal voi spune curând ceva mai mult.” (8) Şi, într-adevăr, în aceeaşi scrisoare a VII-a trimisă abatelui Domenico Lazzaro Spallanzani, membru al academiilor regale din Londra şi Berlin, precum şi al altor societăţi savante, profesor de istorie naturală la Universitatea cezaro-regească din Pavia, urmează mult pomenitul paragraf, pe care îl reproducem integral: „După ce a fost extras în munţi, fierul este transportat la furnalul înalt de la Reşiţa; am vizitat acest furnal venind pe la Biniş şi Bocşa. Pentru a grăbi topirea se adaugă piatră de calcar, care împiedică sulful să se desprindă prea repede de minereu. Furnalele înalte sunt zidite din piatră cioplită şi căptuşite în interior cu argilă refractară. Pentru a transforma în oţel fierul numit fontă brută, obţinută la prima topire, el este forjat mai întâi în drugi, apoi transferat într-un cuptor special, a cărui vatră de foc este joasă şi construită în aşa fel încât focul să fie cât mai mult concentrat. Toată arta fabricării oţelului constă în reglarea focului, în dispunerea suflantei, în grija cu care se aruncă la timpul potrivit zgură peste drugii înroşiţi, în grija cu care drugii sunt scoşi şi introduşi în foc, în munca repetată şi harnică de forjare şi, în fine, în răcirea efectuată într-o albie în care se mai pune de obicei şi ceva zgură. Am văzut personal această operaţie, precum şi pe cea, mult mai dificilă, prin care fierul devine ductibil prin forjare după prima sa topire şi apt pentru a fi prelucrat în anumite scopuri. Aici am văzut cum se confecţionează ghiulele şi bombe de calibre diferite, grenade, obuziere, sobe de încălzit, căldări, securi şi alte unelte.” (9) Personalităţile mai sus amintite aveau dreptate să fie circumspecte în avansarea unei datări certe a acestei relatări, deoarece din cuprinsul ei nu rezultă nimic în acest sens. Dar, lecturând ceva mai mult decât acest singur paragraf, ea poate fi dedusă cu uşurinţă. În continuare, vom încerca să demonstrăm acest fapt. În debutul scrisorii a VII-a către Spallanzani, Griselini scria că a parcurs drumul de la Oraviţa la Dognecea prin Răchitova, Ticvaniu Mic şi Secăşeni. (10) Ajuns la Dognecea, el a cercetat, după cum am arătat, mina „Simon und Juda”, despre care scria: „Am vizitat această mină în luna aprilie 1775.” (11) Urmează descrierea amănunţită a minei, după care este inserat paragraful referitor la Reşiţa. Aici el spunea: „Am vizitat acest furnal, venind pe la Biniş şi Bocşa.” (12) Deci, după ce în aprilie 1775 se aflase la Dognecea, el şi-a continuat călătoria prin Biniş şi Bocşa, ajungând la Reşiţa. Nici aici nu a zăbovit prea mult, astfel încât putem aprecia faptul că relatarea sa asupra furnalelor provine din aprilie sau cel târziu mai 1775. Precizarea momentului respectiv devine oricum mult mai clară şi se pare că în acest stadiu se opriseră cercetările interbelice, de unde trebuia să fie reluat demersul ulterior. Nu numai anul, ci şi luna vizitei la Reşiţa a lui Francesco Griselini poate fi stabilită cu certitudine. Plecând şi din Reşiţa, Griselini menţiona traseul străbătut în continuare: „De aici, trecând numai prin munţi, dintre care Slama şi Fârliugul sunt cei mai înalţi, am purces la Lugoj, iar de acolo m-am întors la Timişoara.” (13) Iar în scrisoarea a II-a din partea a doua, adresată aceluiaşi abate, referitoare la munţii din Banat, el preciza: „În luna aprilie 1775 m-am urcat personal în vârful muntelui Fârliug. Ţinta călătoriei mele era vizitarea minelor bănăţene şi aveam tot interesul să nu mă ţin numai de drumul obişnuit.” (14) Aici se află cheia problemei! La Dognecea, înainte de a vizita Reşiţa, Griselini s-a aflat în luna aprilie 1775. Pe muntele Fârliug, după ce a vizitat Reşiţa, el se afla tot în luna aprilie 1775. Trecerea sa prin Reşiţa situându-se cronologic între aceste două momente, care ambele au avut loc în aprilie 1775, este limpede, credem, că şi la Reşiţa Francesco Griselini a fost în aceeaşi lună. Aceasta era problema care trebuia rezolvată de mult timp. Un istoric serios, care ar fi parcurs integral lucrarea lui Griselini, ar fi descoperit de mult acest lucru. Dar pe istoricii de meserie (cu excepţia lui Rudolf Gräf) nu i-a preocupat subiectul, cei interesaţi de el fiind în schimb ingineri, economişti sau ziarişti, pentru care cercetarea istorică a reprezentat o pasiune, nu o profesie. Astfel încât abia acum putem identifica în mod clar acest moment deosebit de important din trecutul oraşului şi al industriei reşiţene, primul moment despre care s-a păstrat o mărturie după aprinderea focului la furnale, la 3 iulie 1771! Este momentul aprilie 1775. Data când Reşiţa s-a bucurat de vizita unui mare savant polivalent din veacul luminilor. Note: 1 Francisc Griselini, Istoria Banatului timişan, traducere de Nicolae Bolocan, Bucureşti, 1926; Francesco Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, traducere de Costin Feneşan, Timişoara, 1984. 2 Gheorghe Cimponeriu, Din istoricul Reşiţei, în Buletinul U.D.R., vol. I, nr. 2, Reşiţa, decembrie 1930, p. 69. 3 Ion Păsărică, Monografia Uzinelor de Fier şi Domeniilor din Reşiţa şi frumuseţea naturală a împrejurimilor, Bucureşti, 1935, p. 11. 4 200 ani de construcţii de maşini la Reşiţa 1771-1971, vol. I, Reşiţa, 1971, p. 55. 5 Georg Hromadka, Scurtă cronică a Banatului montan, traducere de Rudolf Gräf şi Werner Kremm, 1995, p. 42. 6 Dan Gh. Perianu, Istoria uzinelor din Reşiţa 1771-1996, Reşiţa, 1996, p. 36. 7 Rudolf Gräf, Domeniul bănăţean al StEG 1855-1920. Din istoria industrială a Banatului montan, Reşiţa, 1997, p. 118. 8 Francesco Griselini, op. cit., ed. 1984, p. 287. 9 Ibidem, p. 288. 10 Ibidem, p. 280. 11 Ibidem, p. 281. 12 Ibidem, p. 288. 13 Ibidem. 14 Ibidem, p. 241.





copyright © museum.com gmbh. all rights reserved.
copyright policy