Burg Altena, Germany
Muzeul Romanatiului Caracal
     O T H E R   I T E M S     
<< previous     Dia 40 of 61     overview     next >>
AMANTELE REGELUI CAROL AL II – LEA
prof. D.Botar

AMANTELE REGELUI CAROL AL II – LEA Aventurile amoroase le-a început când era încă Alteţă Regală, în timpul primului război mondial, cu o fată de liceu MARIA MARTINI zisă PĂSĂRICA. Această domnişoară locuia în apropierea Palatului Cotroceni, din relaţia cu ea născându-se o fetiţă fapt ce a dus la discuţii aprinse în cadrul Curţii Regale, prin grija căreia copilul a fost internat într-un institut. Odată cu retragerea în Moldova, Carol a trebuit să-şi urmeze familia, iubita lui rămânând în teritoriul ocupat, dar la Iaşi o cunoaşte pe ZIZI LAMBRINO cu care are o nouă relaţie sentimentală, însă după încheierea păcii, principele CAROL aflat într-o misiune la Bistriţa-Năsăud o reântâlneşte pe Maria Martini, acum căsătorită cu un casier de la CFR pe nume LEONESCU, prin aranjamentul lui NICOLAE M.CONDIESCU şi al lui ROMULUS VOINESCU, cu o despăgubire de 500.000 lei, pentru „liniştea” ei şi a familiei . Din dragostea lor se va mai naşte un copil (băiat), CAROL trebuind apoi să plece în Capitală, legătura lor încetând pentru totdeauna deoarece MARIA MARTINI, părăsită de soţ moare de tuberculoză în anul 1927. Făcând o pasiune nebună pentru ZIZI LAMBRINO, prinţul Carol având gradul de colonel de vânători îşi părăseşte regimentul din Moldova, pleacă la Odessa şi se căsătoreşte cu ea (31-III-1919) delanşând prin gestul său necugetat (dezertare) un scandal monstru în societate, în rândul Guvernului al Parlamentului şi desigur al Curţii Regale, regele FERDINAND ordonând aducerea lui în ţară şi pedepsirea prin trimiterea la Bistriţa Năsăud ca să uite, dar aici o reântâlneşte pe MARIA MARTINI. Pentru al îndepărta de ea dar în mod deosebit pentru a o uita pe ZIZI, este rechemat în Bucureşti şi trimis într-un voiaj în jurul lumii, care a durat un an, însă la înapoiere în trecere prin Elveţia se logodeşte cu Principesa ELENA a Greciei, din legătura lor rezultând la 25-X-1921, un băiat – MIHAI – viitorul rege al României. A fost de fapt o căsătorie din interese dinastice, fără sentimente, aşa cum se va dovedi ulterior. În absenţa din ţară Tribunalul Ilfov anulează căsătoria ilegală cu ZIZI LAMBRINO care între timp născuse un băiat pe nume MIRCEA LAMBRINO (1910) , iar la revenirea în ţară CAROL fiind căsătorit întrerupe orice legătură cu ZIZI, deşi aceasta a protestat vehement. În final i s-a acordat o rentă de 100 000 franci francezi pe an de la stat cu condiţia ca împreună cu copilul să se stabilească în străinătate, dar ea a mai profitat şi de scrisorile pe care le păstra de la CAROL, restituind o parte din ele contra unor sume destul de mari, pe cele mai compromiţătoare păstrându-le pentru mai târziu, când în 1926 intentează la Paris un proces fostului soţ, dar fără efect. Referitor la ELENA LUPESCU (duduia), despre care CAROL declară că „este pentru mine esenţa vieţii mele, este talismanul cel divin şi în clipele de greutăţi este refugiul meu suprem. Această dragoste este aşa încât nici nu pot concepe viaţa fără ea”. Unii istorici susţin că a cunoscut-o în anul 1924 prin intermediul lui POSTMANTIR, fost operator cinematografic la Fundaţia Culturală „Principele CAROL”, în timp ce alţii vorbesc de anul 1925. Se născuse în anul 1899, ca fiică a evreului WOLF din Iaşi (s-a botezat luându-şi numele de LUPESCU), urmează pensionul, învaţă limbi străine şi bunele maniere, exact ce-i trebuia pentru intrarea în lumea bună. Se căsătoreşte cu căpitanul TEMPEANU, iar când a cunoscut-o CAROL era o femeie fermecătoare, ochi verzi, părul roşu şi un mers provocator care pur şi simplu i-a luat minţile. Divorţase rapid de soţul ei, frecventa cercuri ofiţereşti, dar şi altele, avea deci experienţă de viaţă, iar dacă este să-l credem pe Argetoianu „se da pe câţiva franci”. La rândul său CAROL, avea şi el experienţă în domeniu, începându-şi viaţa sexuală de la 16-17 ani, cu o fetişcană „curăţică”, care după o partidă de amor se văita „M-a omorât, de 14 ori, şi niciodată mai puţin”, aflându-se astfel că era Priapic, veşnic nesatisfăcut. Această insatisfacţie sexuală îi dădea permanent o stare de tensiune, era în general nemulţunit şi agitat, îl enerva enorm prezenţa lui BARBU ŞTIRBEY, amantul mamei sale pe care l-a pălmuit într-o discuţie mai aprinsă cât şi atitudinea regelui FERDINAND care se lăsa dominat de IONEL I.C. BRĂTIANU, dar în special că avea doar funcţii onorifice ce nu-i permiteau accesul la actul decizional. Din această atmosferă l-a scos ELENA LUPESCU care i-a dat alt orizont, fiind femeia care suporta orice, având o vastă experienţă de viaţă, ştiind toate intimităţile de alcov, cu care l-a vrăjit pe CAROL. În anul 1925 pleca la funeraliile reginei Marii Britanii, nu mai revine în ţară. Rămâne cu ELENA LUPESCU în Italia, trimiţându-i tatălui său o scrisoare de renunţare la calitatea de Principe moştenitor al României. Supărarea a fost mare, dar FERDINAND se săturase şi la 4-I-1926, Adunarea Naţională Constituantă a decis acceptarea renunţării la tron şi proclamarea principelui MIHAI ca succesor, precum şi instituirea unei regenţe până la majoratul acestuia. La 1-02-1926, fostul principe a primit numele de CAROL CARAIMAN, instalându-se cu ELENA în cartierul NEULLY din Paris unde cumpăraseră o vilă superbă, ieşind deseori în public, la spectacole sau restaurante, prilej de a discuta despre planurile de viitor, atunci când va reveni în ţară. Demersurile în acest sens încep imediat după moartea lui Ferdinand (1927), LUPEASCA devenind treptat „eminenţa cenuşie”, principalul sfătuitor al lui CAROL în toate problemele politice şi financiare. Revenirea lui CAROL avea un impediment serios în relaţia lui cu ELENA LUPESCU, iar trimisul lui MANIU la Paris, VIRGIL MADGEARU i-a cerut ferm să renunţe la ea, dacă vrea ca actul din 4 ianuarie 1926 să fie anulat iar el să devină regele ţării. În timpul guvernării ţărăniste (1928-1931), apare un puternic curent „carlist”, care cerea revenirea lui CAROL în ţară, în vederea redresării situaţiei, fapt ce se întâmplă la 6 iunie 1930, iar peste 2 zile este proclamat rege (restauraţia), cu condiţia să renunţe la ELENA LUPESCU şi să refacă căsătoria cu principesa ELENA, deşi divorţul lor fusese pronunţat la 21 iulie 1928. Cu toate că primul ministru Iuliu Maniu a insistat să ceară anularea divorţului cu ELENA, regele CAROL nu a făcut-o, iar pe mama sa regina MARIA a exilat-o la BALCIC. În acest timp primea scrisori pasionale de la LUPEASCA rămasă în Franţa în care-i scria „voi fi în curând lângă tine, îngeraşul meu drag”. În final, la 12 august 1930, vine incognito în ţară, stabilindu-se la CASTELUL PELEŞ, apoi se mută într-o vilă din Bucureşti, pe aleea Vulpache, cumpărată de ARISTIDE BLANK, continuând să-l domine sexual pe CAROL. În perioada 1934-1935, apar primele semne ale unei dereglări sexuale în viaţa lui CAROL, datorită abuzurilor din tinereţe, în sensul că nu mai putea avea relaţii sexuale normale decât cu ELENA LUPESCU iar cu femeile pe care le racola noaptea, recurgând la perversiuni pe care treptat le aplică şi ELENEI LUPESCU. Deranjată de acest comportament î-i găseşte rapid un înlocuitor, pe ERNEST URDĂREANU, un autentic „armăsar”, pe care la sugestia ei CAROL l-a făcut ministru CASEI REGALE ( iunie 1940). Acesta era un veritabil şi rafinat om de afaceri pe care la 6 iunie 1939 CAROL îl decorează „pentru incontestabila muncă pusă în slujba ţării”, dar nu uită să o decoreze şi pe DUDUIA „pentru credinţă şi devotament”. Din păcate regimul său autoritar (1938-1940), a fost un dezastru care s-a soldat în vara lui 1940 cu mari pierderi teritoriale. Forţat de împrejurări şi de generalul ANTONESCU, abdică la 6 septembrie 1940, trecând puterea fiului său MIHAI, iar a doua zi împreună cu ELENA LUPESCU şi ERNEST URDĂREANU părăsesc ROMÂNIA, cu o importantă avere între care colecţia de timbre şi 41 de tablouri de mare valoare artistică ( EL GRECO, REMBRAND, TIZIAN), poposind prin Spania, Cuba, Mexic, Brazilia, stabilindu-se după război la ESTORIL (Portugalia). La 1 iulie 1947 ELENA şi CAROL se căsătoresc, numai că la 3 aprilie 1953 CAROL al II – lea moare de atac de cord, fiind înmormântat la mânăstirea San Vicente din Lisabona. Fiul său MIHAI nu a fost. Regele nu a lăsat un testament, de aceea au avut loc mai multe procese între moştenitorii lui: ELENA LUPESCU, MIRCEA LAMBRINO şi fostul rege MIHAI. În schimb ELENA LUPESCU a avut un testament prin care lăsa averea lui MONIQUE URDĂREANU, soţia lui ERNEST URDĂREANU. La 7 iulie 1977 moare şi ELENA LUPESCU, exact la 30 de ani de la căsătoria cu CAROL al II – lea, fiind depusă lângă soţul ei, sicriul fiindu-i acoperit cu DRAPELUL DE STAT AL ROMÂNIEI. DUMITRU BOTAR





copyright © museum.com gmbh. all rights reserved.
copyright policy