Neuschwanstein
N E W S    FROM
Muzeul Romanatiului Caracal


(27.05.2011 , Romania, Caracal )
MIHAI CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU

Pentru o sumară genealogie a sa, vom pleca de la marele ban GRIGORE BRÂNCOVEANU (1767-1832), nepotul domnitorului CONSTANTIN BRÂNCOVEANU (1688-1714) care avea de soţie pe SAFTA BALŞ. Neavând copii din trupul lor, înfiază în anul 1824 pe ZOE MAVROCORDAT, fiica lui ALEXANDRU MAVROCORDAT şi a ECATERINEI MAVROCORDAT, sora SAFTEI.
Când ZOE împlineşte 19 ani, o căsătoreşte (1826) cu vornicul GHEORGHE BIBESCU, viitorul domn (1842-1848),rezultând din releţia lor şapte copii, primul fiind GRIGORE BASARAB BRÂNCOVEANU, născut în anul 1827, purtând deci numele bunicului.
Acesta chiar a vrut să-l infieze, dar nu s-a putut pentru că astfel devenea frate cu mama lui, ceea ce legal era imposibil însă banul i-a lăsat printr-o scrisoare din 27-VIII-1828 dreptul de moştenire veşnică pentru el şi pentru urmaşii săi asupra numelui şi titlurilor sale.
Se căsătoreşte cu RACHEL (RALLOU) MUSSURUS PAŞA, având împreună trei copii:
- MIHAI CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU (1857-1967)
- ANA ELISA BETA (1876-1936). Căsătorită MATHIEU conte de NOAILLES (ANA DE NOAILLES).
- ECATERINA ELENA (1878-?) căsătorită cu ALEXANDRE, prinţ de CARAMAN CHIMAY

MIHAI CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU a venit pe lume la 1-XI-1875 în localitatea AMPHION – LES – BAINS, din SAVOIA-FRANŢA, fiind botezat MIHAI, în onoarea naşului său prinţul MIHAIL STURDZA (1795-1885), domn al Moldovei (1834-1849), unchi din partea mamei şi CONSTANTIN în memoria ilustrului său strămoş CONSTANTIN BRÂNCOVEANU, domn al Ţării Româneşti (1688-1714).
Copilăria şi educaţia le face la Paris, după bacalaureat venind în România pentru stagiul militar într-un regiment de artilerie devenind sublocotenent. Revine în Franţa, unde studiază filosofia şi literele la Colegiul JANSON DE SAILLY (1897-1898) în Paris unde mama sa RALLOU BASARAB BRÂNCOVEANU organiza la frumoasa lor locuinţă VILLA BASSARABA, reuniuni muzicale şi literare cu participarea unor cunoscuţi oameni de cultură ai vremii : ANATOLE FRANCE, ERNEST RENAN , PIERRE LOTI, MARCEL PROUST, LISZT, WAGNER etc, MARCEL PROUST fiind fascinat de aceste întâlniri, care l-au inspirat în scrierea romanului „În căutarea timpului pierdut”.
În anul 1902 la Paris, el editează şi conduce revista „LA RENAISSACE LATINE” care grupează distinse personalităţi ale literaturii franceze între care MARCEL PROUST sau PIERRE LOTI erau nelipsiţi. Cu toate acestea , deşi realizat şi impus în Franţa, hotărăşte să vină în România, să devină român adevărat, decis să intre în politică şi să facă ceva pentru ţara lui.
În politică începe cu liberalii, fiind ales vicepreşedinte al Consiliului general din Prahova, iar mai târziu deputat în colegiul III Botoşani. La 30 –V-1907 devine deputat de Olt, în colegiul III, învingându-l chiar pe GEORGE GRIGORE CANTACUZINO (NABABUL), iar în Cameră a fost membru în comisia de buget creându-şi o popularitate imensă, dacă ne gândim doar la faptul că în anii 1908 şi 1909, patrioţii români din Arad l-au primit cu imnul regal.
După un conflict pe chestia expropierii cu Ionel Brătianu, pleacă de la liberali (1913), la Partidul Conservator devenind membru în Comitetul Executiv, iar la 28-I-1914 în localul Clubului Conservator din Caracal, în prezenţa lui Alexandru Marghiloman care era preşedinte de onoare al acestuia este ales şef al Partidului Conservator din Romanaţi, în această circumscripţie electorală.
Încearcă să organizeze Cercul de studii conservatoare pe care îl şi finanţează cu 12000 lei (aur) dar din cauza intrigilor lui C.Argetoianu nu reuşeşte, dar se achită cu brio de misiunea încredinţată în anul 1915 când este trimis în Italia pentru a vedea în ce măsură această ţară este hotărâtă să intre în război de partea Antantei al cărui susţinător înfocat era şi prinţul CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU, alături de prietenii săi politici NICOLAE FILIPESCU, TAKE IONESCU, NICOLAE TITULESCU, OCTAVIAN GOGA etc.
Nemulţumit de politica filogermană a lui Alexandu Marghiloman, în anul 1917 părăseşte Partidul Conservator, pentru Partidul Conservator –Democrat condus de Take Ionescu, doar pentru doi ani, când dezamăgit renunţă (1919) dedicându-se administrării proprietăţilor sale. Totuşi prin 1932, îl găsim în Partidul Agrar al lui Constantin Argetoianu, deşi relaţiile dintre ei au fost încordate o bună perioadă de timp, dar în politică este posibil orice, dacă sunt interese, iar politicienii uită rapid atunci când au de rezolvat ceva , ideologia nu mai contează. În perioada 1921-1923 a fost pentru expropiere deşi proprietăţile lui erau serios atinse, cedând 27000 ha, considerând că progresul României merită asemenea sacrificii, cu acest pământ împropietărindu-se 5400 de familii.
În anul 1900, la numai 25 de ani prinţul Constantin Basarab BRÂNCOVEANU era cel mai bogat proprietar funciar din România şi în primii 5 cei mai bogaţi din ţară, deţinând câteva din cele mai mari şi eficiente ferme din România, între care BRÂNCOVENI (Romanaţi), RASTU şi BOURENI (Dolj), LETEA VECHE (Vlaşca), ŞTEFĂNEŞTI (Ilfov), ele constituind preocuparea majoră a prinţului prin anii 1920.
A fost căsătorit de două ori, prima dată în 1909 cu EUGENIE ANTONIADIS (1874-1917), fiica lui Sir John Antoniadis care divorţase de bancherul Michel Negroponte, rezultând un copil GRIGORE IOAN MATEI (1913-2002), a cărui soţie a fost SOFIA ELENA ARION, care i-a dăruit 3 urmaşi: GRIGORE AL III-LEA BASARAB BRÂNCOVEANU , născut în 1947, ALEXANDRIA- diplomat ONU şi EUGENIA, născută în 1949, plecată la Paris.
După decesul EUGENIEI (1917) se recăsătoreşte în anul 1919 cu NICOLETTE CESIANU (1891-1968), fiica lui DUMITRU CESIANU, director general al Poştelor din România, născut la Caracal (1852) şi al ELENEI BIBESCU (LALI). Din acest mariaj au rezultat
1. DIMITRIE PETRE CONSTANTIN (1920-1983)
2. IOAN ALEXANDRU MIHAI (1921-1943)
3. NICOLAE GEORGE (1922-1944)
4. CLARA MARIA ELENA ELISABETA (1932-2008)
Când au venit comuniştii la putere în România, prinţul CONSTANTIN BASARAB BRÂNCOVEANU avea 70 de ani, toate proprietăţile sale au fost naţionalizate. În anul 1948 i-au fost confiscate drepturile asupra Spitalului Brâncovenesc, iar în 1949 dat afară din toate reşedinţele deţinute. Deşi avea posibilitatea să plece din ţară, a refuzat, alegând să moară în România, fapt petrecut la 22 august 1967, când avea 92 de ani. A fost înhumat în cavoul Bibescu Basarab Brâncoveanu din cimitirul Bellu. Soţia sa NICOLETTE L-A URMAT DUPĂ 8 LUNI, LA 8 APRILIE 1968, în vârstă de 77 de ani, amândoi plecând totuşi cu mulţumirea sufletească de a-i fi ştiuţi scăpaţi din ţară pe copii lor: Constantin (Costi), Matei şi Elisabeta care reuşiseră să ajungă în Anglia şi Franţa.



DUMITRU BOTAR





copyright © museum.com gmbh. all rights reserved.
copyright policy