Burg Altena, Germany
Muzeul Romanatiului Caracal
     O T H E R   I T E M S     
<< previous     Dia 24 of 61     overview     next >>
PERIOADA TIMPURIE A ISTORIEI INDUSTRIALE A REŞIŢEI (1771-1855) II
de Dr. Mircea Rusnac

continuare I Tot aunci, au mai fost date în folosinţă două cuptoare cu flacără, două cuptoare cu cupolă pentru retopirea fierului brut şi un cuptor de creuzet pentru topirea metalului care se folosea la turnătorie. La rândul lor, au fost modernizate şi laminoarele. Dintre cele două fierării incendiate în 1848, a fost restabilită doar fierăria nr. 3, iar în locul fierăriei nr. 4 a fost instalată o tocilărie. (136) De asemenea, a fost mărită capacitatea cazanelor cu aburi de la atelierele de maşini, ajustajul şi tâmplăria de modele, instalându-se maşini noi şi moderne. În primăvara anului 1850, uzina era din nou în plină activitate. Totalul cuptoarelor de încălzire, forjare şi pudlare era acum de 36. (137) Apoi au fost instalate două linii de laminare cu două maşini cu aburi, precum şi două ciocane cu aburi cu opt cuptoare de forjă şi pudlare. Iniţial, planurile de reconstrucţie au fost inspirate după modelul uzinelor metalurgice franceze de la Decazeville, însă în cele din urmă ele vor fi cu mult întrecute, atât în privinţa capacităţii maşinilor, cât şi a solidităţii clădirilor construite. (138) În 1851 a fost laminată cea dintâi şină de cale ferată pentru linia Oraviţa-Baziaş, care era în construcţie în acel moment. (139) La 26 iulie 1852, deoarece calitatea tunurilor furnizate de către uzinele reşiţene armatei revoluţionare maghiare de la 1848 s-a dovedit a fi fost foarte bună, a început instalarea unui nou atelier de tunuri şi obuze, care avea şase cuptoare, o formărie, o magazie de modele şi o sală de încercare, precum şi un atelier de sfredelit cu zece maşini, dintre care două erau pentru tunuri de calibru mic. Cheltuiala cu ridicarea acestei noi instalaţii a fost de 59.837 de florini şi 14 creiţari. (140) Atelierul a fost amplasat în curtea uzinei de pudlaj şi laminare şi cuprindea două clădiri separate, construite în stil arhitectonic italian. (141) În această unitate au fost fabricate până în 1855 un număr de 26 de tunuri de 12 pfunzi şi 20 de tunuri de 18 pfunzi. (142) Producerea tunurilor era făcută sub conducerea unui ofiţer de artilerie. Ea a continuat până în 1859, când toate maşinile şi instalaţiile au fost demontate şi trimise la arsenalul din Viena. (143) Aceasta însemna o nouă recunoaştere a priorităţii Reşiţei într-un domeniu extrem de complex şi de perfecţionat în epocă. Din 1853 au început şi lucrările pentru săparea tunelului „Franz Joseph”, care urma să lege Reşiţa de minele de cărbuni din Doman. (144) El va fi terminat în 1863, având o lungime totală de 2.256 de metri. (145) Galeria era dotată cu o linie de cale ferată, pe care era folosită până în 1874 o garnitură de vagoane cu tracţiune cabalină. Din 1874, pe această linie au circulat două locomotive cu aburi, care vor fi înlocuite la rândul lor, în 1897, cu două locomotive electrice. (146) Până în anul 1855, directorul uzinei a fost Martin Mostisch. În perioada analizată, populaţia germană a Reşiţei a evoluat după cum urmează: 490 de locuitori în 1779, 600 în 1815, 700 în 1846, iar apoi, prin includerea la numărătoare şi a românilor (oltenilor), la un total de 1.098 de locuitori în 1848, 2.772 în 1849 şi 2.842 în 1854. (147) Se poate observa o sporire lentă a numărului de locuitori între 1779 şi 1846, când erau luaţi în calcul numai germanii, şi una mult mai accelerată în anii următori, când în sfârşit au fost număraţi şi românii şi apoi aveau să fie efectuate noi colonizări, determinate de creşterea capacităţilor uzinale şi în consecinţă de nevoia sporită de muncitori, precum şi de numeroasele pierderi umane din localitate cauzate de luptele din 1848 şi de epidemia de holeră care le-a urmat. Astfel, populaţia Reşiţei avea să crească spectaculos într-un singur an, de la 1.098 de locuitori în 1848 la 2.772 în 1849, fiind colonizate atunci, între altele, un număr de 100 de familii originare din Boemia şi Moravia, pentru care au fost ridicate noi locuinţe pe o stradă aflată în faţa tunelului („Erbstollen”). (148) Este vorba de actuala stradă a Laminoarelor. În anul 1854, salarizarea pe categorii de muncitori pentru un schimb de 12 ore era următoarea: furnalist 21-48 de creiţari; turnător-formator 24-36 de creiţari; lăcătuş-forjor 24-58 de creiţari; forjor la ciocane 20-36 de creiţari; muncitori la cuptoarele cu flacără 36-48 de creiţari; muncitori la cubilouri 24-33 de creiţari; muncitori la pudlaj 40 de creiţari – 1 florin şi 20 de creiţari; laminatori 30 de creiţari – 1 florin şi 20 de creiţari; muncitori la atelierul mecanic şi cazangerie 28 de creiţari – 1 florin şi 15 creiţari; zidari şi tâmplari 40 de creiţari – 1 florin; muncitori necalificaţi 12-30 de creiţari; cărăuşi cu doi cai proprii pe zi (în intern) 1 florin şi 43 de creiţari; cărăuşi cu doi cai proprii (în extern) 1 florin şi 55 de creiţari. (149) Medicul şef al uzinelor, dr. Rudolf Weinberger, a alcătuit o statistică deosebit de relevantă pentru deceniul 1847-1856, pentru familiile muncitorilor din circumscripţia montană Reşiţa, cuprinzând şi localităţile Doman şi Secu. Acestea aveau în acea perioadă o medie de vârstă de doar 22 de ani, determinată în special de mortalitatea îngrozitoare care era întâlnită la copii. Astfel, mortalitatea calculată în procente pentru diferitele grupe de vârstă era următoarea: până la 1 an, 24,1%; între 1-10 ani, 25,1%; între 11-20 de ani, 5,7%; între 21-30 de ani, 8,5%; între 31-40 de ani, 13,5%; între 41-50 de ani, 10,4%; între 51-60 de ani, 5,7%; între 61-70 de ani, 4,2%; între 71-80 de ani, 2,4%; între 81-90 de ani, 0,3%; între 90-100 de ani, 0,1%. (150) Aşadar, aproximativ jumătate din populaţie murea înainte de a fi împlinit vârsta de 10 ani! Mortalitatea infantilă enormă era cauzată de sărăcia şi lipsa de igienă a familiilor muncitoreşti, iar mortalitatea ridicată a adulţilor cu vârste între 31-50 de ani era provocată de condiţiile grele de muncă. Peste toate, era evidentă pentru oricine cota incredibilă a poluării determinate de activitatea industrială, problemă care se va menţine la Reşiţa practic până după 1989. În 1854, imperiul a intrat într-o nouă criză financiară, astfel încât se făcu o nouă încercare de vindere a uzinelor de la Reşiţa. De data aceasta a fost găsit şi un cumpărător, respectiv societatea privată nou înfiinţată St.E.G. („Privilegierte Österreichische Staatseisenbahn Gesellschaft”), care avea capital multinaţional, austriac, francez, belgian şi englez. Contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat la 1 ianuarie 1855, dată de la care istoria industrială a Reşiţei va intra într-o nouă etapă, ceva mai bine cunoscută, deoarece în privinţa ei se cunosc astăzi destule documente şi au fost scrise şi lucrări analizând perioada de până la primul război mondial. Protocolul care consemna condiţiile de vânzare a uzinelor reşiţene a fost întocmit cu începere din 14 iulie 1855, fiind semnat şi parafat la Oraviţa la 1 octombrie 1855. (151) Acţiunea de predare-primire s-a făcut sub preşedinţia secretarului din ministerul imperial de finanţe, Johann Carl Hocheder, asistat de secretarul Ferdinand Berghoffer, în calitate de protocolist şi de predător-adjunct. Din partea Erariului, predarea a fost făcută de către directorul Direcţiei Miniere Bănăţene, Friedrich Reitz, iar din partea St.E.G. a semnat de primire Carl Dubocq, „subdirector şi şef al minelor şi domeniilor.” (152) Acesta din urmă va deveni, de altfel, şi primul director al uzinei ca parte a noii societăţi. În momentul predării sale către St.E.G., uzina din Reşiţa dispunea de trei furnale, o turnătorie cu două cubilouri, o turnătorie cu un cuptor cu reverberaţie, o nouă linie de laminare şi pudlaj, două forje de material mărunt, o fabrică de maşini, o forjă de cazane şi o strungărie. Fabrica de maşini producea atât maşini cu aburi, cât şi cazane cu aburi, instalaţii pentru mori şi gatere, poduri de fier şi structuri metalice pentru şarpante. (153) Tot atunci mai existau şi concesionari minieri particulari, care exploatau cărbunele din Valea Secu şi din munţii Râul Alb. În Valea Secu deţineau în concesiune perimetre miniere Tereza Tismonar şi Georg Herglotz, iar în munţii Râul Alb deţineau Georg Wallner şi acelaşi Georg Herglotz. (154) St.E.G. va prelua şi aceste exploatări. În acea vreme, uzinele, exploatările şi domeniile St.E.G. din Banat reprezentau cel mai mare complex industrial de pe teritoriul Ungariei. (155) În perioada existenţei acestei societăţi (1855-1920), ca şi în perioada U.D.R.-ului din 1920-1948, Reşiţa va cunoaşte un mare avânt industrial şi se va situa pe locuri fruntaşe în ţară şi în Europa la numeroase capitole ale dezvoltării activităţii industriale. Totuşi, aceste perioade de maximă dezvoltare cunoscută de uzinele reşiţene îşi au începuturile în dificilele decenii dintre 1771 şi 1855, când au fost puse bazele tocmai ale acestei puternice dezvoltări ulterioare. Astăzi putem spune cu certitudine că fără paşii de început, ai căutărilor şi ai sacrificiilor, nici perioadele ulterioare nu ar fi fost posibile la adevărata lor dimensiune. Note: 1 Rudolf Gräf, Două documente referitoare la începuturile furnalelor din Reşiţa, în Banatica, Reşiţa, 8, 1985, p. 258. 2 Johann Jakob Ehrler, Banatul de la origini până acum (1774), Timişoara, 1982, p. 96, 150. 3 Ibidem, p. 96. 4 Ibidem. 5 Ibidem. 6 Ibidem, p. 150. 7 Francesco Griselini, Încercare de istorie politică şi naturală a Banatului Timişoarei, Timişoara, 1984, p. 281. 8 Ibidem, p. 287. 9 Mircea Rusnac, Datarea vizitei lui Francesco Griselini la Reşiţa, în vol. Societate şi civilizaţie în Banatul istoric, Timişoara, 2003, p. 361-365. 10 Francesco Griselini, op. cit., p. 287. 11 Ibidem, p. 288. 12 Ibidem. 13 Ibidem. 14 Gheorghe Cimponeriu, Din istoricul Reşiţei, în Buletinul U.D.R., vol. I, nr. 2, Reşiţa, decembrie 1930, p. 69. 15 Ibidem. 16 Ibidem, p. 70. 17 Ibidem. 18 Ibidem. 19 200 ani de construcţii de maşini la Reşiţa 1771-1971, vol. I, Reşiţa, 1971, p. 62. 20 Victor Brătfălean, 25 de ani de mişcare muncitorească la Reşiţa 1903-1928, Reşiţa, 1998, p. 26. 21 Ibidem, p. 27. 22 Ibidem. 23 225 de ani de siderurgie la Reşiţa. Schiţă monografică (1771-1996), Reşiţa, 1996, p. 86. 24 Victor Brătfălean, op. cit., p. 27. 25 Ibidem. 26 Ibidem, p. 27-28. 27 Ibidem, p. 28. 28 Georg Hromadka, Scurtă cronică a Banatului montan, 1995, p. 45. 29 Victor Brătfălean, op. cit., p. 28. 30 Ibidem. 31 Ibidem, p. 30. 32 Georg Hromadka, op. cit., p. 54. 33 Victor Brătfălean, op. cit., p. 29. 34 Dan Gh. Perianu, Istoria uzinelor din Reşiţa 1771-1996, Reşiţa, 1996, p. 38. 35 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 73. 36 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 55. 37 Ion Păsărică, Monografia Uzinelor de Fier şi Domeniilor din Reşiţa şi frumuseţea naturală a împrejurimilor, Bucureşti, 1935, p. 12. 38 Ibidem. 39 Din istoria cărbunelui. Anina 200, Reşiţa, 1991, p. 12-13. 40 Ion Păsărică, op. cit., p. 12. 41 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 73. 42 Ibidem. 43 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 61. 44 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 73. 45 Ibidem. 46 Ion Păsărică, op. cit., p. 12. 47 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 73. 48 Ion Păsărică, op. cit., p. 12; Georg Hromadka, op. cit., p. 45. 49 Ion Păsărică, op. cit., p. 12. 50 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 73. 51 Georg Hromadka, op. cit., p. 47. 52 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 73. 53 Volker Wollmann, Dezvoltarea tehnicii miniere din munţii cărăşeni în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Banatica, Reşiţa, 1, 1971, p. 201. 54 Din istoria cărbunelui. Anina 200, p. 42. 55 Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 28.135. 56 Rudolf Gräf, Amenajări hidrotehnice din judeţul Caraş-Severin în sec. XVIII-XX, în Banatica, Reşiţa, 8, 1985, p. 285. 57 Ibidem. 58 Ibidem, p. 287. 59 Ibidem. 60 Ibidem; Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371, p. 38-39. 61 Ibidem, p. 39; Rudolf Gräf, op. cit., p. 287. 62 Ibidem; Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371, p. 37-52. 63 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 73. 64 Ibidem. 65 Ibidem. 66 Georg Hromadka, op. cit., p. 46. 67 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 73. 68 Valeriu Leu, Rudolf Gräf, Din istoria frontierei bănăţene. Ultimul război cu turcii 1788-1791, Reşiţa, 1996, passim. 69 Vasile V. Muntean, Contribuţii la istoria Banatului, Timişoara, 1990, p. 166. 70 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 74. 71 Din istoria cărbunelui. Anina 200, p. 12, 41. 72 Georg Hromadka, op. cit., p. 42. 73 Din istoria cărbunelui. Anina 200, p. 14-15. 74 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 75. 75 Georg Hromadka, op. cit., p. 46. 76 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 74. 77 Ibidem. 78 Ibidem. 79 Ibidem. 80 Rudolf Gräf, Domeniul bănăţean al St.E.G. 1855-1920. Din istoria industrială a Banatului montan, Reşiţa, 1997, p. 120. 81 Georg Hromadka, op. cit., p. 47. 82 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 74. 83 Ibidem, p. 73. 84 Ibidem. 85 Ibidem. 86 Ibidem, p. 74; 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 56. 87 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 74. 88 Ion Păsărică, op. cit., p. 13. 89 Ibidem; Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371, p. 64; Rudolf Gräf, Informaţii documentare despre uzinele din Reşiţa. 1814-1815, în Banatica, Reşiţa, 9, 1987, p. 403. 90 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 56. 91 Ibidem. 92 Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371; Rudolf Gräf, op. cit., p. 399. 93 Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371, p. 1. 94 Rudolf Gräf, op. cit., p. 400. 95 Ibidem. 96 Ibidem. 97 Ibidem, p. 401; Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371, p. 19-24. 98 Ibidem, p. 24-25; Rudolf Gräf, op. cit., p. 401. 99 Ibidem. 100 Ibidem. 101 Ibidem, p. 402; Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371, p. 25-28. 102 Ibidem, p. 28-30; Rudolf Gräf, op. cit., p. 402. 103 Ibidem. 104 Ibidem. 105 Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371, p. 30-33. 106 Ibidem, p. 33-34; Rudolf Gräf, op. cit., p. 402. 107 Ibidem; Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371, p. 34-35. 108 Ibidem, p. 35-36; Rudolf Gräf, op. cit., p. 403. 109 Ibidem; Arhiva Muzeului Banatului Montan Reşiţa, ms, nr. inv. 9.371, p. 36-37. 110 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 75. 111 Ion Păsărică, op. cit., p. 13. 112 Ibidem; 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 56. 113 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 75. 114 Ibidem, p. 14. 115 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 75. 116 Ion Păsărică, op. cit., p. 14. 117 Georg Hromadka, op. cit., p. 49. 118 Rudolf Gräf, Domeniul bănăţean al St.E.G. 1855-1920, p. 153. 119 Ibidem. 120 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 62. 121 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 75. 122 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 56. 123 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 75. 124 Rudolf Gräf, op. cit., p. 125. 125 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 75. 126 Ibidem. 127 Ibidem. 128 Ibidem. 129 Ibidem. 130 Georg Hromadka, op. cit., p. 50. 131 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 75-76; Ion Păsărică, op. cit., p. 14. 132 Georg Hromadka, op. cit., p. 51. 133 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 62. 134 Ibidem, p. 64. 135 Ion Păsărică, op. cit., p. 16. 136 Ibidem. 137 Ibidem. 138 Ibidem. 139 Ibidem. 140 Ibidem, p. 16-17. 141 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 57. 142 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 76. 143 Ion Păsărică, op. cit., p. 17. 144 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 76-77. 145 Rudolf Gräf, op. cit., p. 154. 146 Ibidem, p. 154-155. 147 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 62. 148 Gheorghe Cimponeriu, op. cit., p. 77. 149 Dan Gh. Perianu, op. cit., p. 43. 150 200 ani de construcţii de maşini..., vol. I, p. 64. 151 Rudolf Gräf, op. cit., p. 125. 152 Ibidem. 153 Georg Hromadka, op. cit., p. 55. 154 Rudolf Gräf, op. cit., p. 127. 155 Dan Gh. Perianu, op. cit., p. 48.





copyright © museum.com gmbh. all rights reserved.
copyright policy